Trucurile de frumusețe ale unei beauty icon sunt mereu un subiect foarte interesant. Alexa Chung este și beauty icon, și fashion icon, are o linie proprie de produse cosmetice, câteva trenduri vestimentare pe care le-a lansat și e una dintre vedetele extrem de admirate pentru stilul lor.
Avem o veste foarte bună! Machiajul cat eye pe care Alexa Chung îl poartă atât de des are câteva secrete pe care frumoasa englezoaică le dezvăluie într-un tutorial video realizat împreună cu make-up artista Lisa Eldridge. Și nu aflăm doar pașii, ci și care sunt produsele cosmetice pe care le folosește Alexa în mod obișnuit. ”Machiajul în stilul anilor 60 este preferatul meu și cel care cred că mă avantajează. Nu pare că ai depus foarte mult efort pentru a te machia, dar e foarte feminin”, ne explică Alexa, extrem de simpatică în fața camerei.
”Am mereu la mine, în geantă, patru produse: corectorul Laura Mercier, blush, eye liner și mascara”, mai mărturisește Alexa Chung în video-ul în care ne arată că e și foarte îndemânatică în a trasa singură și simetric conturul pleoapei și codița ascendentă la ambii ochi. ”Acesta e machiajul meu de vis!”, exclamă ea la final. Pare atât de simplu! Avem pașii, știm produsele, ce mai așteptăm?!
Urmărește tutorialul și vezi mai jos și produsele exacte folosite de Alexa Chung.
Corector Laura Mercier Secret Camouflage, SC 3
Fond de ten Chanel Vitalumiere, nuanța 30
Gel pentru sprâncene Eyeko
Liner pentru sprâncene Eyeko
Creioane pentru pleoape Eyeko Me and My Shadow, nuanțele Taupe și Chocolate
Eyeliner lichid Eyeko Eye Do
Fard de obraz Rimmel Stay Blushed, nuanța Sunkissed Cherry
Ruj Rimmel Moisture Renew, nuanța Nude Delight
Mascara Eyeko Eye Do
Foto: Vogue