Luna noiembrie este dedicată viitoarelor mămici! Prin intermediul workshop-ului “Bine ai venit pe lume!” din cadrul proiectului AtelierEle, vei fi ajutată să înțelegi și să reacționezi corect în perioada de maternitate cât și la primele nevoi ale nou-născutului.

Dezvoltarea armoniosă a nou-născutului constituie preocuparea zilnică a fiecărui părinte, iar rolul medicului pediatru este important în urmărirea evoluției copilului. Dan Mircea Enescu, managerul Spitalului Clinic de Urgență Pentru Copii “Grigore Alexandrescu” și primul specialist în chirurgie plastică pentru copii te va învăța care este modalitatea corectă de îngrijire a nou-născutului, dar și cum să previi și să depășești cele mai frecvente probleme de sănătate ale micuților.

La “Bine ai venit pe lume!”, Anda Pacurar, psihoterapeut formator, supervizor acreditat de Colegiul Psihologilor din România, Federația Română de Psihoterapie și Asociația Europeană de Psihoterapie este alături de viitoarele mame încercate de teama pierderii statutului profesional și social odată cu venirea pe lume a copilului. Pentru a nu te număra și tu printre părinții care întâlnesc dificultăți în relaționarea corectă cu copilul, psihoterapeutul Anda Pacurar te învăța cum să comunici cu bebelușul tău.

Nu există o altă perioadă din viața unei femei mai bogată în schimbări psihologice și afective decât sarcina. Simona Vladica, doctor în psihologie și profesor în cadrul Universității de Medicină si Farmacie Carol Davila, te va învăța să întâmpini și să depășești cu brio principalele schimbări cu care te vei confrunta în perioada post-natală.

Georgeta Mușat, moașă licențiată, formator și specialist în lactație, vine la AtelierEle pentru a oferi suport educațional, social si medical, viitoarelor mămici pe perioada pre și post-naștere. Orice întrebare legată de alăptare iși va găsi răspunsul în cadrul workshop-ului “Bine ai venit pe lume!”

Copiii sunt fericiți și devin adulți împliniți când sunt înțeleși corect și se află într-un loc unde nevoile lor de dezvoltare le sunt asigurate. Psihoterapeutul Simona Cotorbai te va învața cum să-ți cunosti mai bine copilul, pentru a putea alege mai ușor mediul potrivit care să le dezvolte potențialul maxim.

Și pentru ca AtelierEle va fi un mediu al prieteniei, jurnalista Luana Dăneț vine la AtelierEle să împărtășească din experiența nașterii, despre cum a depășit dificultățile celor nouă luni de sarcină și perioadei post-natale.

Workshop-ul “Bine ai venit pe lume!” va avea loc în fiecare zi de miercuri din intervalul 3-27 noiembrie (5,12,19,26 noiembrie), între orele 18.30 si 21.00, la Promenada Mall.

Pentru înscrieri, accesați: http://www.actpr.ro/atelierele/bine-ai-venit-pe-lume/

Taxa de participare pentru toate cele patru întâlniri din cadrul workshop-ului “Bine ai venit pe lume!” este de 200 lei. Persoanele care se înscriu până la data de 10 octombrie vor plăti o taxa de participare de 150 lei/workshop, beneficiind de oferta early bird.