Vreme de 4 zile Marea Britanie a sarbatorit Jubileul de diamant al Reginei Elisabeta a II a, adica 60 de ani de la urcarea sa pe tron, ocazie care a prilejuit organizarea de concerte, parade militare si evenimente nautice si aviatice.
Sarbatoarea Jubileului a debutat la hipodrom, pe circuitul de la Epsom, unul dintre locurile preferate ale Reginei, a urmat apoi cel mai mare eveniment nautic de la Londra, din ultimii 350 de ani, peste 1000 de ambarcatiuni navigand pe Tamisa cu aceasta ocazie.
Luni seara a avut loc si un concert aniversar in fata palatului Buckingham, la care au participat nume importante din industria muzicala britanica precum Paul McCartney, Tom Jones, Gary Barlow, Robbie Williams, Elthon John, Kylie Minogue, Annie Lennox, Cheryl Cole, Alfie Boe, Jessie J, Shirley Bassey, Cliff Richard si Ed Sheeran.
Tinutele participantilor oficiali au fost urmarite cu interes de public si specialisti, starnind comentarii admirative sau mai putin flatante.
Tanara Ducesa de Cambridge a ales cu aceasta ocazie tinute semnate de Alexander McQueen – designerul care i-a creat si rochia de mireasa (la carma celebrei case se afla acum Sarah Burton, dupa disparitia tragica a celebrului designer britanic). La dineul regal a optat pentru o rochie bej din dantela la care a accesorizat o palarie in aceeasi culoare. Pentru aparitia de duminica, ducesa a atras comentarii alegand o rochie rosie, plisata, marca Alexander McQueen care a fost vazuta mai intai la nimeni alta decat Kim Kardashian.
Cantareata Kylie Minogue a fost si ea invitata la concertul aniversar, ea alegand un outfit sexy de scena, alcatuit din pantaloni scurti si jacheta. Cheryl Cole a purtat o spectaculoasa rochie neagra, tip sirena, din paiete negre cu trena in degrade semnata de designerul Eva Minge. Cliff Richard a purtat un costum roz prafuit si o cravata din cristale. Annie Lenox a avut o rochie argintie cu cristale, iar la recital a purtat si o pereche de aripi de inger. Regina Elisabeta a stralucit intr-o tinuta aurie accesorizata cu un colier de perle.