Revenite in atentia designerilor, imprimeurile reprezinta tendinta de baza a sezonului de vara 2011. Variantele florale/vegetale in tonuri subtile sau puternice, animal printul in combinatii si culori surpRinzatoare, inspiratiile din natura in forme cromatice originale sau inspiratia picturala sau abstracta a tablourilor moderne sunt propunerile si inspiratia imprimeurilor verii 2011.

Dungile reprezinta o nota dominanta in tendintele propuse pentru acest sezon, readucand in atentie unul dintre cele mai populare stiluri de imprimeu, confirmand inca o data suprematia imprimeurilor clasice si varietatea realizarii lor.

Dungile maxi pe verticala (efect de alungire garantat) sau orizontala sunt cele mai recomandate de stilisti in aceasta vara, combinate in doua sau mai multe culori, asa cum ne inspira designeri precum Moschino, Jil Sander, Prada, Oscar de la Renta sau Karen Millen.

Dungile skinny in combinatii de alb si albastru pot sa completeze o tinuta in stil marinaresc perfecta pentru zilele toride de vara, fiind de asemenea, si un must have al sezonului.