Cea mai fashion colecție de accesorii a momentului, purtată de modele superbe în cosmopolitul Dubai? Iată triada care anunță o aventură pasionantă pe tărâmul luxului și strălucirii.
Prezente în Dubai pentru a promova colecția de ochelari de soare, rame și lentile de contact F Eyewear, modelele FashionTV România au avut parte de un program plin: ședințe foto și filmări pentru postul FashionTV și pentru viitoarele clipuri și imagini publicitare dedicate colecției, dar și participarea la Târgul Vision-X Optistyle Dubai 2014 (vezi imaginile aici).
Din centrul orașului dominat de tehnologie, până pe țărmul Golfului Persic, iar apoi în safari printre dunele de nisip ale deșertului, modelele FashionTV România au experimentat aventura arabă completă și impresionantă. Printre obiectivele turistice renumite în care tinerele s-au lăsat surprinse de camerele de filmat FashionTV s-au numărat turnul Burj Al Arab, turnul Burj Khalifa și luxoasa cafenea F Café Dubai din imediata apropiere, fântânile dansatoare din centrul orașului, ale căror jeturi ating înălțimi impresionante. A urmat o călătorie în deșert, cu mașini special echipate, dar și pe cămile.