Cinci soldati ai Serviciului World Class (SWC) pleaca sambata, 29 octombrie 2011, impreuna cu sergentul Robert Dinescu, intr-o misiune speciala de o zi pentru cresterea rezistentei fizice, in Army Boot Camp, regiunea Downtown.
Grupul de militari a fost verificat timp de cinci zile de catre sergentul Robert Dinescu, care le-a dat soldatilor calificative foarte bune. Testarea a inceput saptamana aceasta, de luni, iar marti a avut loc prima actiune in afara regiunii Downtown si care s-a desfasurat in muntii Bucegi, regiunea Busteni, la o temperatura de 2 grade Celsius. Misiunea a vizat pregatirea grupului celor cinci, format din soldatii Andrei, Adriana, Oana, Gabriela si Raluca, pentru cresterea rezistentei fizice si psihice, prin probe care au implicat obstacole naturale, specifice zonei montane.
“Am ales ca misiunea sa aiba loc pe munte, pentru ca acolo am avut conditii dure in care am efectuat exercitiile si am avut de asemenea toate formele de relief pentru un efort sustinut: munte, padure, apa, busteni taiati, pietre, dealuri si am avut parte si de aerul curat”, ne informeaza sergentul Robert Dinescu. El adauga ca antrenamentul, care a inceput marti, la ora 6 dimineata si care a durat pana dupa-amiaza, a inclus exercitii care nu se pot efectua intr-o sala de fitness si care, in aer liber, necesita un plus de efort si implicit rezistenta.
“Am inceput dimineata putin dupa ce s-a crapat de ziua, prin efectuarea controlului respectarii de catre militari a disciplinei militare, a regulilor de tinuta militara si salut militar si am continuat prin antrenarea trupei in garnizoana. Ne-am pregatit in conditii dure, cu atat mai mult cu cat sambata are loc misiunea speciala Finala Boot Camp din regiunea Downtown, ale carei probe competitionale sunt inca clasificate”, ne declara Dinescu.
Robert Dinescu are 31 de ani si lucreaza ca antrenor personal in echipa World Class Romania de aproape 2 ani, pe partea de fitness si functional training (exercitii la liber, care imita miscarile naturale, de zi cu zi – n.a.).
Army Boot Camp este un proiect al World Class Romania, care are ca scop cresterea rezistentei fizice si implicarea intr-un proiect original, din care fac parte cinci traineri personali ai World Class Romania, numiti “sergenti”, fiecare dintre ei avand cate o echipa de cinci “soldati”. Perioada de desfasurare a antrenamentului este 24-28 octombrie 2011, iar finala are loc sambata, 29 octombrie 2011, la clubul Downtown.
Brief realizat de Paula Safta
Credit foto: Dragos Toader