La începutul lunii aprilie echipa Fashiontv Romania a călătorit la New York, la invitația studiourilor de producție de film Julius Nasso Productions, nume de referință în industria hollywoodiană, cu peste 30 de ani de experiență în producerea de filme premiate în întreaga lume. Printre cele mai cunoscute titluri semnate de Julius Nasso Productions se află Once upon a time in America, Under siege, The Patriot, Narc, In enemy hands, Trailer Park Boys sau The Mummy.

O dată cu deplasarea la studiourile Julius Nasso Productions, au avut loc negocieri pentru realizarea unor filme în colaborare cu Fashiontv, filme a căror producție va avea loc  în Europa și America.

Una dintre surprizele călătoriei a fost răspunsul primit de la directorii de casting ai casei de producție Julius Nasso Productions. Aceștia au remarcat frumusețea aparte a Oanei Cătăloiu, model Fashiontv și deținătoarea titlului de Miss Fashiontv București. În urma castingului derulat la studiourile Julius Nasso, frumoasa deținătoare a titlului de Miss Fashiontv București, Oana Cătăloiu, urmează să filmeze alături de îndrăgitul actor Armand Assante, într-o peliculă ce va fi produsă în diferite locații din Europa, inclusiv România.