Michael Kors, New York, Colectia Toamna/Iarna 2009
Michael Kors ofera prin colectia sa pentru toamna lui 2009 tot ce nu ar trebui sa lipseasca din garderoba unei femei in acest sezon: rochii superbe in croieli rafinate, culori neutre – gri, kaki, alb, negru – potrivite pentru zi, jachete pufoase, din Casmir, si piese ceva mai indraznete, in culori electrizante precum orange sau verde lime. Rochiile lungi lipsesc cu desavarsire, fiind inlocuite de cele pana un pic sub sau deasupra genunchiului, cele cu un singur umar si accesorizate cu o curea stransa pe talie predominand in colectie.
Pe podium modelele au defilat in tinute potrivite in marile corporatii, in tinute casual sau extrem de moderne. Saptamana de moda de la New York s-a incheiat intr-o nota optimista. Michael Kors ne-a amintit inca o data ca „less is more" (putin inseamna mai mult), ca vremurile de criza nu inseamna uitarea de sine, ci mai degraba transpunerea in vestimentatie a noilor valori: speranta, incredere, dorinta de reusita.
Vezi si Michael Kors Accesorii Toamna/Iarna 2009