După ce cu o seară înainte a premiat cele mai reprezentative destinații și servicii turistice din România în cadrul ediției a IV-a a Galei Turismului Românesc, FashionTV a adus în prim-plan Bucureștiul în cadrul unui eveniment exclusivist desfășurat, marți seara, la World Trade Center Bucharest.

Evenimentul a inclus o dublă lansare demnă de o mare capitală europeană, noul GLA și noua Clasă C de la Mercedes Benz prin Țiriac Auto.

Noul Mercedes-Benz GLA impresionează, în primul rând, prin caracterul său progresiv, dar şi prin manevrabilitatea şi agilitatea de care dă dovadă. Odată cu lansarea GLA-ului, Mercedes-Benz adaugă un nou SUV atractiv în gama sa de modele. El este al patrulea model compact de nouă generaţie Mercedes-Benz dintr-un total de cinci.

Cu un design progresiv, Mercedes-Benz GLA reinterpretează într-un mod impresionant modelul ideal al unui SUV compact premium. Noul model este capabil să facă faţă cu brio oricărei provocări de deplasare zilnică şi, în acelaşi timp, este suficient de robust pentru excursii off-road.

Noua Clasă C deschide un nou capitol în povestea de succes Mercedes-Benz şi stabileşte noi standarde în segmentul premium al clasei medii. Datorită unui concept inteligent de proiectare Noua Clasă C devine un model de referinţă în segmentul său. Din punct de vedere estetic, noua Clasă C este caracterizată de un design emoţional şi un interior ultra-luxos. Multe alte inovaţii tehnice şi detalii de interior subliniază confortul revigorant şi sportivitatea rafinată a limuzinei. Calitatea percepută a noii Clase C se simte precum “un upgrade la o clasă superioară de călătorie”.