Diadema îi vine perfect pe părul lung, strălucitor. Iar diadema pe care o poartă Lavinia Vinersar nu e una oarecare, e cea prin care i s-a acordat, pe scena FashionTV din Mamaia, titlul Miss Venus în concursul Miss Litoral 2014.

Momentul când i-a fost strigat numele pe scenă a devenit amintirea preferată a Laviniei din această vară pe care o petrece în echipa de modele FashionTV. Bruneta cu ochi verzi din Alba Iulia, în vârstă de 22 de ani, a fost selectată anul acesta, după ce s-a înscris online la preselecțiile de pe Fpeople.ro, iar în scurt timp a ajuns să defileze pe catwalk și a devenit una dintre concurentele Miss Litoral.

Pe lângă modelling, mai are ca mare pasiune handbalul, pe care l-a practicat timp de șapte ani. E fotogenică și se simte bine în fața aparatului de fotografiat, o calitate esențială pentru orice model de succes. „O apreciez pe Mădălina Ghenea deoarece, pe lângă faptul că este foarte frumoasă, are și un suflet bun și se implică deseori în acțiuni caritabile”, afirmă Lavinia.

„Ceea ce îmi doresc cel mai mult este să îmi văd familia sănătoasă și să îi pot ajuta la fel de mult cum au făcut-o ei”, ne mai mărturisește Lavinia, care și-ar dori ca până la 30 de ani să aibă deja o familie și o afacere proprie.

lavinia-vinersar-miss-venus-2014-25.jpg

Lavinia este model silver în Comunitatea Fpeople.ro! Descoperă-i profilul!

Îți dorești să fii și tu selectată ca model? Creează-ți cont aici și urmărește preselecțiile Caravanei FashionTV!

Foto: Alex Matei, arhiva personală.