Actrita Demi Moore a fost internata de urgenta intr-un spital din Los Angeles, din cauza extenuarii, a declarat agentul acesteia. Aceasta declaratie ar trebui sa puna capat speculatilor aparute in presa potrivit carora actritei i s-ar fi facut rau din cauza consumului de droguri.

Demi Moore si Ashton Kutcher s-au separat si au anuntat ca divorteaza in noiembrie 2011. Ruptura a aparut dupa ce o femeie din San Diego a spus ca a avut o aventura cu Ashton Kutcher.

Demi Moore a fost spitalizata luni seara, dupa ce politia din Los Angeles a inregistrat un apel de urgenta de la domiciliul acesteia.

Conform siteului tmz.com, motivul spitalizarii ar fi fost un abuz de substante interzise, dar informatia nu a fost confirmata. “Din cauza stresului la care este supusa, Demi a ales sa caute ajutorul unui profesionist, pentru a se trata de epuizare si pentru a-si ameliora starea generala a sanatatii”, a declarat managerul artistei.