Experţii Companiei Pantone Inc au anunţat culorile anului 2014, cele care vor influenţa atât moda vestimentară şi a bijuteriilor, cât şi designul interior.
Radiant Orchid, o variantă vibrantă de violet, a fost desemnată culoarea anului 2014. Este o nuanţă tropicală ce contrastează puternic cu verdele smarald (culoarea anului 2013) şi reflectă tendinţele actuale, spune Leatrice Eiseman, director executiv al Pantone Color Institute. “E un pic diferită, e un pic excentrică şi nu este o culoare primară. Este o invitaţie la inovaţie. Familia culorii violet oferă oportunitatea de a face lucruri creative. Este o armonie încântătoare de tonuri fuchsia, mov şi roz. Radiant Orchid inspiră încredere şi emană bucurie, dragoste şi sănătate. Este un mov captivant, care te atrage prin şarmul său. Oamenii asociază purpuriul cu creativitatea şi originalitatea – şi acestea sunt foarte apreciate astăzi.
Casa de Bijuterii Sabion caută să găsească mereu echilibrul dintre tendințele actuale şi elementul clasic, cel care face din orice bijuterie ce poartă semnătura Sabion, o adevarată bijuterie de familie.
Astfel că, Radiant Orchid este reprezentată în bijuteriile ultimelor colecţii Sabion într-o excepţională pereche de cercei cu ametiste, topaze rosé și diamante. Spectacolul dintre nuanţele de mov şi roz exprimă perfect atmosfera radiantă a culorii anului 2014.
Despre celelalte culori propuse de către Pantone, precum şi modul în care bijutierii manufacturii Sabion le-au redat în lucrările lor, aflaţi din rândurile de mai jos. Placid Blue (albastru liniştit) – o culoare a serenităţii, a libertăţii de visare, calmă, echilibrată, redată în inele cu topaz şi aquamarine.
Celosia Orange (celosia portocalie) – o culoare cu personalitate, intensă asemeni unui apus de soare, se găseşte suprinsă în reflexiile chihlimbarului acestor cercei ori în acest unic citrin de Madeira
Violet Tulip (lalea violet) – culoarea nu mai are nevoie de nicio prezentare, ea aparţinând prin definiţie înţelepciunii. Iat-o surprinsă în aceste frumoase ametiste.
Dazzling Blue (albastru orbitor) – Un albastru intens, puternic, pătrunzător
Sand (nisip) – culoarea nisipului umed este cu siguranţă un declanşator de senzaţii estivale, de plimbări pe malul mării, de răcoarea nisipului la răsărit. Iată aceste emoții redate atât de frumos prin intermediul acestei perle ori al acestei pietre a lunii