Designerul Cătălin Botezatu a adus în premieră pe scena Fashiontv din Mamaia noua sa colecție intitulată Play Golf.

Ținutele au cuprins costume de baie, lenjerie și creații luxury wear atât pentru femei, cât și pentru bărbați, inspirate de vestimentația de golf. Primarul Radu Mazăre a îmbrăcat propriul costum creat de Cătălin Botezatu. Acesta și-a făcut apariția la scenă într-un autoturism de colecție, a defilat pe podium însoțit de trei dintre modelele Fashiontv și le-a demonstrat spectatorilor că golful nu îi este deloc un sport străin.

catalin-botezatu-golf.jpg

catalin_botezatu_golf_fashiontv-119.jpg

Un alt moment surpriză al serii a fost apariția printre spectatori a cunoscutei actrițe Erika Eleniak din serialul Baywatch, aceasta fiind întâmpinată de primarul Radu Mazăre și de designerul Cătălin Botezatu, dar și de membrii presei.

Descoperă noua colecție semnată Cătălin Botezatu și toate momentele inedite ale prezentării.

Foto: Alex Matei, Marius Nistor