Lavinia Maria Ichim este una dintre Fresh Faces Fashiontv. Debutând cu succes la Fashion Summer Festival 2015, Laviniei i s-a oferit oportunitatea de a reprezenta anul acesta Ftv Eyeywear în timpul Paris Fashion Week alături de cele mai frumoase modele Fashiontv Romania.
Și deșteaptă, și frumoasă!
Lavinia este din Arad și are tot ce trebuie pentru a fi model de top – înălțimea de 1.80, măsurile 87-61-92 și 20 de ani abia împliniți. Frumusețea ei a fost deja recunoscută de jurii importante, fiind desemnată câștigătoarea competiției Miss Crisana 2012 și Miss Model of the World 2015. Deși e implicată în nenumărate proiecte din industria fashion, Lavinia are timp și de școală – studiază atât la Facultatea de Inginerie cât și la cea de Pedagogie din cadrul Universității Aurel Vlaicu din Arad.
Carieră + pasiune = un mix perfect!
Lavinia este pasionată de călătorii și este foarte fericită că modelling-ul i-a oferit posibilitatea de a călători în cele mai exotice locații. Debutând alături de Fashiontv în lumea modei și a modelling-ului, cariera Laviniei a avut un spectaculos drum ascendent. Cu toate că deja făcea modelling la un nivel mult mai mic, momentul decisiv în cariera ei a fost atunci când a fost recrutată de un scouter Fashiontv pe plajă. Lavinia speră că într-o zi va deveni un manechin de succes internațional, dar își dorește și o familie frumoasă, cândva în viitor, cu care să împărtășească succesul ei.
Și modelele au modele!
Lavinia are o deosebită admirație pentru Catrinel, pe care o consideră o persoană deosebită al cărei parcurs uman și profesional constituie un etalon demn de urmat.
Mottoul Laviniei
„Ceea ce nu te omoară te face mai puternic.”
Ce înseamnă Fashiontv pentru Lavinia
„O lume incredibilă, unde fashion-ul se intersectează cu distracția, locurile minunate și persoanele speciale.”
Ingredientele succesului
Perseverența, bunul simț, ambiția.
Ce i-ar spune Lavinia unei tinere aspirante la meseria de model
„Aș sfătui-o să se înarmeze cu multă răbdare, ceea ce este al ei e pus deoparte.”