Îți dorești o schimbare radicală de look și te gândești să-ți schimbi culoarea părului sau vrei pur și simplu să te asiguri că nuanța pe care o porți acum e în tendințe? Specialistul Fpeople.ro Cătălin Dulu, art director și trainer formator al Școlii de coafură “Cornel Saru”, ne indică nuanțele de vopsea de păr și tehnicile de vopsit la modă în acest sezon.

Sezonul rece ne aduce întotdeauna o întoarcere firească spre naturalețe în toate aspectele vieții, iar în domeniile esteticii în special. În acest sezon toamnă-iarnă 2014/2015, marii trend-setter-i ai hair styling-ului se ridică, prin propunerile lor, la nivelul spectacolului din creaţia vestimentară sau artă în general.

Intuind în mod foarte inspirat ideile ce duc la satisfacerea solicitărilor clienților, specialiştii vin cu propuneri ultra-naturale în privința colorării părului în sezonul rece al acestui an.

Citește și: coafuri și tunsori la modă în toamna-iarna 2014/2015

Fie că vorbim de culori închise sau deschise, reflexele discrete de roșu, roșu-arămiu sau arămiu, nuanțele de maron, mahon sau bej vor fi cele mai apreciate. Sunt, practic, acele nuanțe ce redau de o manieră aproape identică spectacolul coloristic al naturii.

tendinte-culori-par-toamna-iarna-36.jpg

În egala măsură, putem alege cu succes culori intense cu reflexe extrem de puternice de roșu sau arămiu. În continuare sunt apreciate șuvitele fine în culori calde (auriu, beige, arămiu), complementare culorilor de bază.

culori-par-45.jpg

Mai multe imagini care să te inspire, în galeria de mai jos!