Vor fi lansate pe piață abia la începutul anului 2015, însă ceasurile Apple se conturează ca un produs must-have și și-au făcut deja debutul în Vogue.
Vestea că Apple va lansa un ceas, care să completeze trio-ul de succes iPod-iPhone-iPad, a fost primită cu circumspecție de admiratorii brandului. Poate fi un ceas de mână la fel de interesant ca o tabletă sau un telefon mobil? Apple și-a asumat riscul, iar colecția Apple Watch numără deja peste 20 de variante, în stiluri, culori și materiale diferite, fiind gata să intre în magazine.
Diversitatea de modele a fost întâmpinată cu brațele deschise de lumea modei și mai ales de una dintre publicațiile care trasează viitoarele tendințe. În numărul de noiembrie al revistei Vogue China, ceasurile Apple sunt asortate, ca accesorii, la creații vestimentare Gucci, Marc Jacobs sau Balenciaga. Top-modelul Liu Wen prezintă cu grație noul gadget în fotografiile realizate de celebrul David Sims.
Până când ceasurile vor intra în magazine, aruncă un ochi în galeria foto de mai jos ca să vezi cum arată colecția Apple Watch.
Foto: Apple, Design Scene