Cătălina Pînzaru, frumoasa din Republica Moldova cu mișcări de felină și zâmbet cuceritor, pare născută să apară pe scenă. Nu e de mirare că a cucerit juriul și publicul concursurilor Miss Litoral 2014 și Fashiontv Black Sea Model Awards, obținând un loc între primele trei clasate pe podium și, de două ori, titlul Fashiontv Star.
Plină de viață, cu un entuziasm care i se citește în privire, datorită titlului câștigat Cătălina va pleca la Roma pentru a urma cursuri de pregătire în televiziune la prestigioasa Școală Pro Music. Totodată, ea va participa la evenimentele organizate de Fashiontv în Dubai și Hong Kong.
Naturalețea cu care se mișcă pe scenă te face să crezi că are o experiență mare în spate, însă frumoasa din Chișinău a urcat pentru prima data pe scenă în urmă cu un an, la vârsta de 20 de ani. Descoperită de Fashiontv, Cătălina a fost selectată să participe la evenimentele Fashiontv de la Monte Carlo, Viena și Cannes din primăvara acestui an. Așa a început povestea de succes a Cătălinei, în prezent studentă, în anul II, în cadrul Universității de Stat din Moldova, cu specializare în Administrarea Afacerilor.
„Cred că naturalețea este secretul succesului. Dacă vrei să convingi, trebuie sa fii în primul rând tu și să ai încredere în farmecul tău personal”, afirmă Cătălina Pînzaru, cu accentul ei cuceritor dat de faptul că, acasă la Chișinău, este obișnuită să vorbească atât româna, cât și limba rusă. Dintre top-modelele internaționale, cel mai mult o admiră pe Cara Delevingne, cu care, credem noi, chiar are multe în comun.
Cătălina e model diamond în Comunitatea Fpeople.ro! Vezi profilul ei și creează-ți și tu cont!
Mai jos, imagini și un video cu Cătălina din această vară de la evenimentele Fashiontv din Mamaia.
Foto: Alex Matei, arhiva personală