Beyonce este noua regină încoronată a divertismentului! Superstar, solistă și actriță, Beyonce tocmai a fost desemnată cea mai influentă celebritate în prestigiosul top 100 realizat anual de revista Forbes.
Artista a avut un an excepțional și un turneu mondial care a cuprins nu mai puțin de 95 de reprezentații, fiind cea mai titrată vedetă în mass-media și cea mai urmărită în social media. Sunt doar câteva dintre motivele care au cântărit în clasamentul Forbes, alături de câștigurile colosale ale vedetei – în medie 2,4 milioane de dolari pentru fiecare show și un total de aproximativ 115 milioane de dolari doar în ultimul an.
”(Beyonce) a lansat și cel mai inovativ album al său. Intitulat simplu Beyonce, albumul a ajuns pe iTunes aproape fără niciun fel de publicitate și a fost catalogat drept album vizual, pentru că avea deja câte un videoclip pentru fiecare dintre cele 14 piese. Single-ul Drunk in Love a luat platina, vânzându-se în peste 1 milion de copii”, explică jurnaliștii de la Forbes.
Succesul lui Beyonce nu se reduce la muzică. Artista și-a construit un adevărat imperiu, devenind imaginea unor branduri precum H&M și Pepsi, lansându-și o linie proprie de parfumuri și o linie vestimentară – House of Dereon.
Beyonce este urmată în Topul Forbes 2014 de baschetbalistul LeBron James și de Dr. Dre. Prima clasată în 2013, Oprah Winfrey, s-a situat anul acesta pe locul 4, în timp ce Jay Z, soțul lui Beyonce s-a clasat pe locul 6.