Se desparte unul dintre cele mai longevive cupluri de la Hollywood. După 18 ani de mariaj, Melanie Griffith a înaintat cererea de divorț și îi cere lui Antonio Banderas pensie alimentară pentru fiica lor, Stella, în vârstă de 17 ani.

În cererea de divorț sunt menționate ”diferențe ireconciliabile”, deși cuplul se pare că ar fi făcut eforturi în ultimele luni să nu se despartă, informează Just Jared. Acum câteva zile, însă, Melanie Grifftih a dat indicii clare că se îndoiește serios de mariajul ei, scriind pe contul ei de Twitter ”Cine crede în căsătorie și de ce? Sau de ce nu?”.

Într-un comunicat pentru presă, cuplul precizează: ”Am luat împreună decizia să punem punct mariajului nostru de aproape 20 de ani, cu dragoste și prietenie și respect pentru noi, familia noastră și prietenii noștri, dar și pentru anii minunați petrecuți împreună.”

antonio-banderas-and-melanie-griffith-wedding.jpg

Antonio Banderas și Melanie Griffith, la nunta lor, în 14 mai 1996

Cei doi s-au apropiat unul de altul în 1995, pe platourile de filmare pentru Two Much, deși amândoi erau pe atunci căsătoriți cu alte persoane. Divorțul acesta ar fi al doilea pentru Banderas și al patrulea pentru Melanie Griffith, care a mai fost căsătorită de două ori cu Don Johnson, dar și cu actorul Steven Bauer.

antonio-banderas-melanie-griffith-split-02.jpg

Foto: Just Jared