Un spectacol al celebrităților pe covorul roșu mai palpitant chiar și decât cel de la Premiile Oscar. Gala caritabilă anuală organizată de revista Vogue la Muzeul Metropolitan din New York a atras și la această ediție cele mai interesante prezențe din showbiz, cinematografie și lumea modei.

Johnny Depp și logodnica sa, Amber Heard, Naomi Campbel și Naomi Watts, Beyonce și Jay Z, Rihanna, Sarah Jessica Parker și multe multe alte celebrități nu au ratat Gala Met 2014. În primul rând, un eveniment dedicat modei, ţinutelor semnate de designeri exclusivişti şi o ambiţie comună a tuturor invitaţilor de a ajunge pe lista celor bine îmbrăcaţi, realizată de revista Vogue.

În fiecare an, gala îşi anunţă invitaţii asupra tematicii serii, de data aceasta evenimentul fiind un un omagiu adus lui Charles James, un designer vestimentar britanic mai puţin cunoscut, însă care, ajuns in Manhattan, a făcut istorie la începutul secolului trecut prin creaţiile sale inovatoare. O altă cutumă nescrisă a galei este un fel de parteneriat între vedete şi designerii vestimentari, astfel vedete nu doar poartă creaţiile vestimentare, ci sosesc la gală însoţite de designerul care le-a îmbrăcat.

Cine a impresionat anul acesta prin ce a purtat la Gala Met? Printre favoriţii (mai ales favoritele) menţionaţi de Vogue se numără Emma Stone şi excelenta combinaţie vestimentară în tonuri de roy creată de Thakoon, Naomi Watts în rochia haute couture Givenchy, Marion Cotillard în Dior, Michelle Williams în rochia Louis Vuitton, compoyitorul Frank Ocean în costumul Givenchy, dar şi top-modelul Joan Smalls, care a purtat un ruj mov intens şi o rochie cu textură sidefată.

Descoperă ţinutele care ţi se par ţie cele mai reuşite în galeria foto de mai jos!

foto: Vogue, Fashionista, style.com