Nici n-am apucat să privim pe îndelete fotografiile pe care solista le-a realizat pentru Vogue Brazilia, ca Rihanna ne provoacă din nou. De data aceasta cu apariția în Lui Magazine, o revistă franceză pentru adulți. Un fel de Playboy cu texte scrise în franceză.
Noul număr Lui Magazine, care va apărea pe piață din 30 aprilie, îi alocă Rihannei nu mai puțin de 10 pagini din revistă, fotografiile extrem de incitante fiind realizate de celebrul Mario Sorrenti. Deocamdată avem acces doar la copertă și la una dintre paginile revistei. Însă ne putem face o idee: pe copertă Rihanna își arată sânii în toată splendoarea lor, se observă inclusiv piercing-ul pe care îl poartă într-unul dintre sfârcuri. În cealaltă imagine, artista a renunțat la bikini.
UPDATE: Între timp, au apărut și alte imagini cu Rihanna din Lui Magazine. Le vedeți pe toate în galeria foto de mai jos.
Rihanna nu a pretins vreodată că ar fi vreo pudică, dimpotrivă. Artista nu pierde nicio ocazie să poarte ținute sumare și să incite prin aparițiile și declarațiile sale. „Dacă port un top, nu port sutien. Dacă port sutien, atunci port doar sutienul, fără nimic deasupra”, a declarat Rihanna în timpul Săptămânii Modei de la Paris din februarie, când a apărut într-o bluză-plasă, fără sutien.
Foto: Lui Magazine, Dazed and Confused, Globalgrind
Citeste și: 10 outfit-uri spectaculoase purtate de Rihanna la Paris Fashion Week