Motivi, celebrul brand italian de moda a aniversat 20 de ani de existenta, dar si lansarea unui nou concept de magazin. Bucuresti a devenit astfel al treilea oras din lume care beneficiaza de un magazin Motivi restilizat.
Evenimentul aniversar a avut loc in Baneasa Shopping City, in unul dintre cele 14 magazine pe care Motivi le detine in Romania. Gazda evenimentului a fost Dana Rogoz, care le-a dezvaluit celor prezenti identitatea noii colectii si a magazinului. Conceptul magazinului se bazeaza pe designul italian contemporan, fermecator, cu tuse feminine si detalii delicate. Motivi se intoarce astfel la originea italiana.
Dana a transmis celor invitati la aniversarea Motivi starea si inspiratia colectiei: farmecul retro, senzualitatea si frumusetea contemporana, alaturi de accentele futuristice. Culorile care au evidentiat tinutele sunt rosu inchis, visina putreda, verde smarald si verde militaresc. Nu au lipsit nici contrastele puternice din articole de imbracaminte in alb si negru. Stilul anilor 80 a fost reinterpretat prin tinute de inspiratia militara, de tip camuflaj, prin animal si galaxy print, dar si prin materiale pretioase de tip brocart.