Michel Adam Lisowski este fondatorul si presedintele FASHIONTV.

S-a nascut in 16 aprilie 1950 in Varsovia, Polonia, iar la varsta de opt ani s-a mutat impreuna cu familia sa in Viena, tatal sau lucrand ca diplomat pentru guvernul polonez in cadrul International Atomic Energy Agency (IAEA). Dupa ce a terminat liceul, lui Michel Adam Lisowski i-a fost acordata o bursa de matematica la Princeton University.

Ani mai tarziu, Adam a inceput o afacere in domeniul textilelor in Thailanda, in 1991 el angajand peste 4.000 de oameni la propria sa firma. Cand criza financiara din Asia de Est a lovit Thailanda in 1996, Michel Adam Lisowski a vandut afacerea.

Dupa ce a parasit Thailanda, Michel Adam s-a mutat la Paris si a investit in diverse proiecte imobiliare. Printre cele mai cunoscute proiecte ale sale se numara Cafe Fashion in Paris – un loc de intalnire pentru comunitatea modei. Aceasta afacere l-a pus in legatura cu nume importante ale lumii modei.

Observand popularitatea de care se bucurau in cluburi si restaurante clipurile video care prezentau imagini glamour din domeniul modei si simtind potentialul unor domenii de nisa precum televiziunea digitala, aflata pe atunci la inceput, cand a avut ideea infiintarii primei televiziuni destinate in exclusivitate modei a stiut ca va fi un succes.

Fashiontv, prima televiziunea dedicata in totalitate modei, a fost infiintata in Franta in 1997.

Astazi, Fashiontv este o platforma multi-media si unul dintre cele mai populare posturi de televiziune. Fashiontv transmite 24/7, in 193 de tari de pe cinci continente.