Balmain, Colectia primavara/vara 2010, Paris
Si in sezonul primavara/vara 2010 umerii supradimensionati si jeansii franjurati sunt prezenti in colectia Balmain, fara a pastra, insa, tendintele disco music ale anilor 80. De aceasta data femeia Balmain este una razboinica, in haine cu iz militaresc aducand aminte de tinutele personajelor din filmul Mad Max.
Materialele metalizate si pielea sunt principalele elemente ale colectiei din acest sezon. Legginsi de piele negrii sau din jeans cu imprimeuri de tip camuflaj, tricourile zdrentuite, sacourile lungi sau scurte cu epoleti, rochii scurte din piele si tinte sau materiale metalizate sunt propunerile designerului Christophe Decarnin.
Preturile exorbitante – de exemplu, o geaca sau o pereche de jeansi semnatura Balmain au preturi ce variaza intre 2000 si 9000 de dolari – nu au impiedicat ca acest brand sa se impuna iar creatiile Balmain sa devina un must in fiecare sezon.