Desi multi dintre europeni au inceput sa preia modelul american si isi doteaza baile doar cu cabine de dus, totusi cada, acolo unde exista, ramane locul cel mai relaxant din intrega casa, mai ales daca e umpluta cu apa calduta si cu un pic de spuma frumos parfumata plutind imbietor pe deasupra. Te-ai gandit vreodata ca baia ar putea reprezenta cea mai mare investitie din locuinta ta? Ti-a facut placere sa alegi culoarea gresiei, sa o asortezi cu dulapiorul, cu suportul de periute si chiar cu hartia igienica, insa nu te-ai gandit niciodata ca ai putea investi zeci de mii de euro intr-o baie de lux. Sau poate ca da. Oricum, altii au facut-o deja.
Fiona Winter Studio, in colaborare cu firma pentru accesorii de baie Teuco, a creat o cada nu doar functionala, dar si foarte atractiva. O „pata" de cristale Swarovski par a rasari si a se scurge din si pe marginea neobisnuitei cazi. Pretul variaza in functie de model, fiecare fiind facut la comanda, dupa un tipar unic, neexistand doua cazi la fel.
Imaginata de designerul Aldo Pugllieri pentru Water Games Technologies, cada Red Diamond contine o consola inramata in 42 de grame de aur de 18 karate incrustate cu cristale Swarovski. La un pret de aproximativ 42.000 de dolari, cada mai contine o functie pentru masaj, luminare multicolora sau un suport pentru sampanie incrustat cu cristale Swarovski.
Cada Archeo Copper, semnata Kallista, pare a detine titlul de cea mai scumpa cada din lume. Din cupru masiv, cada a fost facuta de aceeasi mesteri care au restaurat torta Statuii Libertatii. Are aproximativ 1,60m lungime si 80cm latime, un robinet din cupru si o rozeta frumos decorata cu o stea de mare stand pe o scoica. Toate acestea, la pretul de aproximativ 67.000 de dolari.
Se pare ca unii ar face orice ca sa se relaxeze, iar cand luxul destreseaza, ei bine… nimic nu este prea mult.